Începând de la Podu Roş, loc unde cândva erau tăiate capete de boieri dar şi din cei certaţi cu legea locului, şi mergând până sus, dincolo de Dealul Copoului, la „Castel”, loc de desfătare domestică pentru gurmanzi, mulţi dintre cei care călătoresc pasionaţi şi chiar cunosc oraşele ţării, ne spun că Iaşul are astăzi cel mai lung, cel mai frumos, cel mai istoric şi cel mai poetic traseu de promenadă din România, adevărat traseu iniţiatic în istoria şi sufletul neamului românesc.

 

Şi cum să fie altfel, când, plecând de lângă apa molcomă a Bahluiului, treci pe lângă Biserica Lipovenească, cu acoperiş bătut în foiţă de aur, prin parcul cu gazon englezesc, urci pe strada Palat flancată de tei, pe lângă Pizzeria Domnească, şi te opreşti fără să vrei ca să-ţi laşi ochii să se bucure de latura de stânga a Palatului Culturii, păzit de Turnul de Strajă, refăcut şi renovat după ani lungi de uitare, ca prea multe monumente ale României. Ai putea să intri şi să te rătăceşti o zi în monumentala clădire care a fost Palat de Justiţie şi să străbaţi Sala Voievozilor, holurile imense, să urci treptele largi care ar aduce invidia oricărui Palais, sau, clasic, să vizitezi ca un turist curios cele patru muzee.

 

Şi cum să fie altfel când, în faţa intrării maiestuosului Palat se află călare Măria Sa Ştefan Voievod, privind spre ctitoria sa, Biserica Sf. Neculai Domnesc, cea mai veche din Iaşi, spre casa Dosoftei, loc de tipar al vechilor Cazanii, spre Şcoala Asachi, prima din Iaşi, dar şi spre Prefectură, locul edililor timpului. Al unui timp care a adus lângă vestigiile vechii Curţi Domneşti și marele „Palas”, primul complex ”Life Style Center din România”, simbol al vremurilor moderne şi comerciale.

 

Şi cum să fie altfel când, păşind pe pietonalul cel mare, vechea Uliță Domnească, treci pe lângă Biserica Trei Ierarhi, cândva acoperită cu aur, loc de repaus al Domnitorului Cuza, pe lângă Primărie, clădire de arhitectură nobilă, ca să te opreşti apoi în mijloc de drum şi să te întrebi unde să intri mai întâi: la Mitropolia Moldovei, unde odihneşte Sfânta Ocrotitoare Parascheva sau de cealaltă parte, la Teatrul Naţional, cel mai vechi din România, unde ştii că te aşteaptă spre bucurii estetice sala inclusă în primele zece splendori teatrale ale lumii.

 

Şi iată-te la Filarmonică, apoi păşind pe „Cuza Vodă”, străduţa tramvaielor ce merg la pas spre a nu „tremura” clădirile cele vechi, ieşind apoi în Piaţa Unirii, loc de horă la 24 Ianuarie, lângă Hotelul Traian, proiectat de acelaşi geniu care a dăruit Parisului faimosul turn.

 

Şi apoi Colegiul Naţional, vechea Academie Mihăileană, prima instituţie de învăţământ superior din ţară, iar de aici, pe lângă Râpa Galbenă, porneşti urcuşul lung dar dulce al Dealului Copou, după ce ai trecut pe la Muzeul Unirii, loc de reşedinţă regală în vremuri de război când România neocupată devenise mai mică decât Ţara Moldovei.

 

Şi, urcând Copoul neapărat la pas, iată-te la Universitate, altă clădire maiestuoasă a cetăţii, unde, în imensitatea Sălii Paşilor Pierduţi, cauţi simbolistica picturilor lui Bălaşa. Panta devine mai blândă şi ajungi în Parcul Copou, unde descoperi cel mai vechi monument din România, Obeliscul cu Lei, care stau de pază lângă bătrânul şi faimosul arbore de suflet, Teiul lui Eminescu, protejat la timp de război cu saci de nisip mai ceva ca orice clădire.

 

De aici mai departe mergi străjuit de sute de arbori, printre ei zărind ascunse casele cochete de pe aleile discrete ale Copoului, din jurul stadionului (spre tristeţea multora prea puţin încărcat de glorie) sau de pe lângă superba Grădină Botanică, prima din România.

 

Ceva mai sus (căci  Iaşul te poartă mereu mai sus), doar un pic de neatenţie şi ai putea să treci fără să vezi vila cu turnişor pătrat, Casa Sadoveanu, prea bine ascunsă în natură.

 

Te vei regăsi curând pe drumul dintre vii şi apoi ajungi la Castel, unde te relaxezi şi mănânci o tochitură moldovenească şi poale-n brâu alături de, cum altfel, un vin de Cotnari. Unde afli câte ar mai fi de făcut şi de vizitat, de la Casa Pogor, loc de întâlniri junimiste, până la Turnul Goliei și Bojdeuca lui Creangă (prima Casă memorială din România), de la Plopii fără Soţ până la Mănăstirea Cetăţuia sau o plimbare cu tramvaiul de epocă.

 

Ai să înţelegi astfel ce l-a făcut pe Iorga să spună: „Sunt români care n-au fost niciodată la Iaşi, deşi n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici…”

 

Imagini si câteva repere istorie despre Iași se găsesc pe  https://www.laiasi.ro/orasul-iasi/